Era o seară de iunie în pitorescul orăşel Freiburg. Frunţile munţilor se înălţau semeţe ca o gândire sfidătoare asupra neliniştilor umane. Însingurarea în care te regăseai aici era vecină cu împletirea mistică a sufletelor şi, în antiteză acestea formau atmosfera cea mai portivita pentru meditaţie. Să-ţi răscoleşti în faţa cuiva toate retrăirile pe care le-ai ţesut în izolare, să te destrami precum o pânză subţire şi s-o iei de la capăt se poate realiza numai astfel. Ca să te eliberezi de tot haosul care te stăpâneşte, trebuie să-l divulgi, să-l ordonezi, să-i găseşti nucleul şi să-l zmulgi din tine. Problema fundamentală rămâne însă dacă îi poţi supravieţui unui asemenea act. Într-o ordine ca aceasta, într-o asemenea claritate... poţi rămâne pe loc gol, suspendat şi condamnat. Introspecţia devine astfel periculoasă şi numai omul care face din disperare un sens se poate resemna şi continua. Iată astfel, lucrurile care par să aibă cele mai distrugătoare funcţii fundamentează existenţa a foarte mulţi dintre noi. Doar că... puţini au curajul să privească în jos, spre hăul din care răbufneşte vitalitatea lor.
-------------------------------------------------------------
În septembrie 1941 îl regăsim pe Dragomir ca doctorand al lui Heidegger, înscris la Philosophisches Seminar (Facultatea de Filozofie) al Universităţii Albert-Ludwig din Freiburg, unde Heidegger ţine cursuri şi seminare an de an, începând cu 1929.
Este bursier al Fundaţiei Alexander von Humboldt.
Când în sală, după o întrebare dificilă adresată cursanţilor, stăruia o tăcere prelungită, Heidegger avea obiceiul să-şi întoarcă privirea spre locul unde se afla Dragomir, şi să spună: Na! Was sagen die Lateiner? ("Ei bine, ce zic latinii?"). Iar "latinul Dragomir" adora să-l provoace pe Heidegger şi, de câte ori se ivea prilejul, să-l contrazică. Când Heidegger, de pildă, pe urmele paragrafelor dedicate "ustensilităţii" din Fiinţă şi timp, afirma că nu există obiecte pure, ci doar lucruri dotate cu o semnificaţie într-un context de utilizare - de pildă, un scaun este "ceva de stat jos"-, Dragomir riposta: "Cum se explică atunci, Herr Professor, că în muzeu se află scaune cu înscripţia "Vă rugăm nu vă aşezaţi"?"
(Crase banalitati metafizice, Alexandru Dragomir, Humanitas, 2000)
Universitatea Albert-Ludwig din Freiburg (Ştiinţe Umaniste):
Octombrie 1943
Mobilizat, Dragomir părăseşte "paradisul". Până la sfârşitul vieţii nimeni nu a mai cunoscut preocupările sale, însă, introspecţia sa... tot ea, l-a salvat.
Alexandru Dragomir
Printr-o ironie a sorţii, Freiburg se traduce din germană drept "oraşul liber"... odată "izgonit" din el, Dragomir nu va găsi un mediu potrivit pentru gândirea sa, fiind forţat, într-un sistem totalitar... să "intre în subterană"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu